- Ești terorist! îmi spuse Cîțu într-o seară
În timp ce luna admiram.
- Dar ce-am făcut? îl întrebai eu, într-o doară,
Gândind că, poate, mă-nșelam…
- Cum îndrăznești tu masca să n-o porți
Și fața să ți-o deconspiri?
Sau poate crezi c-ai câștigat la sorți
Dreptul ca liber să respiri?
- Mărite Cîțu, eu doar am vrut
Copacii verzi să îi admir,
Însă cu masca n-am știut
Mireasma lor să o inspir.
De parcul mare îmi e dor
Și de aleile șerpuitoare,
Și simt așa, ușor, cum mor
De dragul florilor îmbietoare.
- În casă tu să te întorci
Și doar de mine să asculți!
Chiar dacă lacrimi vrei să-mi storci,
N-ai cum să mă exulți!
Ești terorist! la mine se răsti
Același Cîțu-nverșunat,
Și pușcăria casă iți va fi
De încă nu te-ai vaccinat!
La Cîțu m-am uitat prelung,
Gândindu-mă că n-are rost
Ca luna nopții s-o alung
Cu vorbele unui anost.